Month: March 2018

Putem fi supărați pe Sine?

…….. În cartea Conversații Cu Sinele, Sinele mi-a arătat că atât „răul", cât și „binele" sunt părți ale aceleiași monede. Că ceea ce noi numim „rău", „partea întunecată", „diavolul", Demiurgul responsabil pentru acest nivel fizic de existență, a fost prima sa exprimare de sine, care cu timpul s-a îmbătat cu puterea creației moștenită, devoluând cât mai „jos” cu putință astfel încât să-și poată păstra iluzia de unicitate, de a fi atotputernic, de „Dumnezeu". Mi-a arătat că toate alegerile sale au fost alegeri valide de autodescoperire pentru a învăța că există o consecință pentru fiecare acțiune sau inacțiune. Până la un moment dat! Până în momentul în care cei creați au fost opriți să evolueze dincolo de aceste lecții! Până în momentul în care încercările nu mai erau o lecție, ci doar o modalitate de a hrăni și satisface un gigantic ego distrugător de suflete. Sinele mi-a arătat, de asemenea, de ce lupta cu partea întunecată este sortită eșecului: lupta și conflictul sunt hrana sa, cele care-i dau putere. Deci, cum puteam să-i facem față?….

Depresia – în sfârșit adevărul!

În ciuda rezultatelor studiilor științifice, vechi și recente, depresia continuă să fie tratată în mod înșelător ca o boală a creierului. Vechea școală zicea că creierul "amestecă sucurile greșit", de unde și teoria "dezechilibrului chimic cerebral". După mai bine de șaizeci de ani de eșec, teoria dezechilibrului serotoninei este pe cale de a fi detronată de una nouă: teoria inflamației creierului. Să analizăm sursa din spatele amândurora. TEORIA IMBALANȚEI CHIMICE ȘI ORIGINILE ANTIDEPRESIVELOR...

When your pain is not always yours, or not from this dimension

As all empaths would tell you, feeling other people’s emotional states it’s a nightmare. Depending on your level of sensibility and spiritual awakening, you could spend your days like a yo-yo mirroring the energetic signatures you come in contact with, most times unaware that they are not yours. But this is emotional pain or unrest.

Detoxifierea periodică – o etapă crucială în vindecarea și evoluția noastră spirituală

Auzim pente tot despre formule miracol de vindecare, de cure care mai decare mai exotice de slăbire (sau mai trase de păr), de suplimente pentru întărirea organismului, însă foarte puțini vorbesc despre cea mai importantă etapă în prevenirea bolilor și în tratarea lor odată instaurate: detoxifierea. ……. Putem noi să luăm vitaminele lui pește, să facem tot felul de tratamente și terapii, dacă „the output doesn’t match the input”, dacă ce intră nu iese, și mai ales dacă ce intră și rămâne este toxic, vom suferi. Nu puteți trata boala dacă nu-i adresați cauza. Nu puteți pierde kilogramele dacă nu tratați motivul pentru care ele s-au adăugat. Indiferent ce vă promit „specialiștii”! Cauza și efectul sunt două lucruri diferite. Depresia, cancerul, boala în general, sunt efectul. Cauza se află în cele trei corpuri subtile. Cum detoxifiem cele patru corpuri?…..

Un mesaj femeilor

Mame ale lumii întregi, soții, prietene, iubite, amante, femei de serviciu, doctore, casnice, învățătoare, actrițe, poete, femei de șiință, aventuriere… Amintiți-vă că noi dăm viață și noi o creștem. Amintiți-vă că suntem înzestrate cu puterea de a crea sau de a distruge. Amintiți-vă că bărbații nostri au fost cândva băieții altor mame, și că băieții

The new model of healthcare manifesto

Article 26.
 of the Universal Declaration of Human Rights (1) Everyone has the right to education. …. (2) Education shall be directed to the full development of the human personality and to the strengthening of respect for human rights and fundamental freedoms. (3) Parents have a prior right to choose the kind of education that shall be given to