Cei cinci pași necesari ai lucrului cu sine 

Există mii de tehnici care vă învață cum să scăpați de stres, cum să meditați, cum să atrageți abundența sau partenerul ideal sau cum să vă piratați creierul, cum să respirați, cum să pierdeți în greutate prin diferite diete, etc. etc; dar după cum mi-a mărturisit recent un client, nu există o formulă clară care să vă învețe cum să faceți un lucrul cu sine temeinic.

O formulă clară, cu pași clari pe care să-i poată urma cei care nu au auzit niciodată despre lucrul cu sine și care habar nu au de unde să pornească.

A fost această lipsă, de fapt, cea care m-a determinat să îmbrățișez această cale, pe care am descris-o în cartea Conversații cu Sinele.

Deci, care sunt pașii unui lucru cu sine complet?

Pasul numărul 1: Recunoașteți că aveți probleme care vă împiedică să vă exprimați pe deplin. Indiferent dacă este vorba de o boală, de probleme relaționale, de probleme legate de muncă sau doar de un sentiment profund de nemulțumire față de stadiul în care vă aflați, primul pas în abordarea lor este să recunoașteți că le aveți. Până acum ați trăit în negarea faptului că aveți probleme sau în negarea întinderii lor. Până când nu scoateți capul din nisip și nu admiteți situația reală, problemele nu vor dispărea, indiferent de tehnicile folosite pentru a le face față.

Pasul numărul 2: Identificați poziția în care vă aflați.

În urmă cu ceva timp, mașina mea s-a stricat în mijlocul celui mai oribil de trafic din Paris. Am sunat la asigurare, dar pentru că eram staționată pe o bandă rapidă, mi-au spus că trebuie să sun poliția pentru a interveni, ceea ce am făcut. Primul lucru pe care m-au întrebat a fost: „Doamnă, unde sunteți exact?” La care nu am putut răspunde. Era întuneric, nu erau semne, eram undeva pe o autostradă periferică, dar nu puteam să le spun unde mă aflam exact. Răspunsul lor a fost cel de care mă temeam: „Dacă nu știți unde sunteți, nu vom ști unde să trimitem remorca pentru a vă scoate de acolo!”

Slavă cerului că o aveam pe fiica mea cu mine și ea a putut găsi poziția noastră aproximativă pe iPhone-ul ei, iar poliția, prin sateliții și camerele lor, în final, ne-au putut găsi.

Ideea pe care încerc să o transmit aici este că, dacă nu știți unde sunteți în viața voastră, este firesc să vă simțiți stresați, pierduți și copleșiți. De asemenea, este garantat că, dacă nu știți unde sunteți, ajutorul nu vă poate găsi.

Nu contează cât de educați sau de bogați sunteți. Toată lumea suferă de tulburări mentale și emoționale în viața lor. Deci, munca de sine, această educație în știința noastră nu este doar pentru „cei slabi, bolnavi psihici”, pentru cei care suferă de așa-numita boală mentală.

Până când descoperim cine suntem cu adevărat și cum funcționăm, toți suntem fragmentați și bolnavi psihic, ca indivizi și ca societate. Pentru că am venit cu toții în această lume fără manualul de instrucțiuni. Cu toții am învățat prin asimilare. Ne-am uitat cum „cei mari” au făcut lucrurile și am copiat. Și, indiferent dacă vrem să recunoaștem sau nu, tot facem asta. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de modele în familie și în societate. Pentru că nu avem un indiciu despre cum trebuie să fim, ce trebuie să spunem, să facem și ce nu. Ce este în regulă să ne dorim și ce nu.

Nu există un manual despre cum să fii om. Cine a făcut omul a omis detaliul ăsta. „Îmi vei asculta porunca sau… Îți voi vizita rudele până la a patra generație și îi voi face să plătească pentru neascultarea ta.” „Comportă-te cu semenii așa cum vrei ca ei sa se comporte cu tine.” Ceea ce în societatea noastră se traduce prin: „Neagă-ți dreptul de a fi tu însuți pentru a-i mulțumi pe ceilalți, așa cum ceilalți trebuie să-și nege dreptul de a fi cum vor ei pentru a te satisface pe tine”.

Nu e de mirare că suntem într-un așa conflict!

Nu există un manual despre cum să fii părinte. Nu unul bun, oricum, dacă ar fi să luăm exemplu de la bunul nostru Tată descris de religie care și-a dat afară copiii pentru simplul fapt că mâncau fructe și se jucau de-a doctorul.

Nu există un manual despre cum să fii căsătorit sau cum să fii într-o relație. Cine a inventat instituția căsătoriei a lăsat-o și pe asta deoparte. Cu excepția unor învățături vechi (în religia catolică cel puțin), în care adolescenta era instruită cum să-și satisfacă soțului fără a deveni păcătoasă și a începe să-i placă și ei. Și, în rest, să-și țină gura, să nască și să-și crească copiii, să gătească, să curețe, iar după ce și-a îndeplinit misiunea, să dispară liniștită în fundal.

De aceea aveți cele două mari crize din viața voastră. Una ca adolescent, când începeți să vă reclamați independența, când vă dați seama că ați debarcat pe un teritoriu necunoscut fără hartă! Și, copleșiți de acest necunoscut înfricoșător, fie faceți lucruri tâmpite din proprie inițiativă, fie cu ajutorul celor care decid ce este mai bine pentru voi: părinții, profesorii, societatea.

Apoi, aveți cea de-a doua criză în jurul anilor patruzeci, când vi se ia să faceți ce vor alții și încercați să aflați ce vreți de la viață cu adevărat. Însă acum aveți bagaje, o familie, copii, oameni care depind de voi să fiți „stabili” – adică să fiți exact așa cum doresc ei să fiți pentru a le satisface nevoile. Și atunci sunteți prinși în marea dilemă! Dacă rămâneți la fel, vă veți trăda pe voi înșivă, dacă vă schimbați, simți că-i trădați pe ceilalți. Sunt prea multe consecințe urâte dacă răspundeți apelului vostru interior. Vi se va reproșa că sunteți un ticălos egoist sau o femeie nevrednică dacă faceți acest lucru. E prea mult în joc! Toată munca aia titanică pentru a vă construi acea imagine publică, poziția voastră socială va fi anihilată … Așa că, cedați. Rămâneți aceiași în timp ce totul înăuntrul vostru urlă după o schimbare. Iar acel tsunami de conflicte între ceea ce vă doriți și ceea ce trebuie să faceți, acea luptă interioară dintre cine sunteți și cine trebuie să fiți are victimele sale: visurile voastre, stima de sine, întreaga voastră adevărată natură. Iar fumurile acestei decompoziții lente vă intoxică, vin să vă bântuie din străfunduri la suprafață.

Acestei experiențe îi dați diferite denumiri: stres, burnout, anxietate, afecțiuni psihosomatice, depresie, colon iritabil și întreaga nomenclatură a diagnosticelor medicale.

Acea criză a vârstei mijlocii este a doua voastră șansă de a vă trezi și decide cine sunteți, de a vă trasa propria cale, propria hartă, propriul destin. Vi se oferă alegerea libertății, o sclipire  de luciditate. Iar majoritatea dintre voi sunteți prea speriați să o acceptați. Așadar, vă resemnați. Îngenuncheați în fața greutăților vieții admițând-vă înfrângerea. Nu sunteți suficient de puternici pentru a purta greutatea responsabilității de a fi propriul vostru stăpân. Asta ar însemna că totul depinde de voi, iar asta vă sperie ca dracu’.

„Neh! Prea multă bătaie de cap! Mai bine cu diavolul pe care-l știu. Mai bine dau vina pe șeful meu, soția, soțul, părinţii mei, Iluminații, spiritele rele … La urma urmei, este dovedit științific că depresia este o inflamație a creierului, că burnout-ul este rezultatul unui stres prea mare la locul de muncă! Așadar, sufăr de o afecțiune medicală recunoscută, doar pentru asta există știința medicală! Iar dacă medicamentele nu dau rezultate, pot să înjur și să mă plâng despre cât de corupte sunt companiile farmaceutice, cât de corupți sunt medicii care prescriu prea multe medicamentele. Voi merge și voi încerca diferite terapii, ca apoi sa mă pot plânge și mai mult despre cât de ineficiente sunt …”

Pasul numărul 3: Înfruntați-vă demonii și adevărurile voastre urâte, pe care le-ați ascuns sub diferite forme.

Cel de-al treilea pas este cel mai greu, deoarece ne impune să stăm goi în fața propriilor noastre minciuni și să ne asumăm fiecare aspect din ceea ce nu funcționează în viața noastră. Este etapa în care săpăm în măduva oaselor pentru a șterge minciunile pe care ni le-am spus nouă înșine (și altora) pentru a ne liniști conștiința.

Căsătoria – de ce am ales să mă mărit/însor cu această persoană?

Serviciul – de ce am ales să fac ceea ce fac și de ce o fac în continuare dacă mă face nefericit/ă?

Lipsa de succes – de ce vreau să fac asta oricum? Chiar sunt bun la asta? Este asta chemarea mea? O pot face chiar și în somn? Aș putea trăi fără să o fac? Sunt gata să plătesc orice preț pentru a-mi urma chemarea, indiferent cât timp va dura, oricât de greu ar fi, oricâte eșecuri va trebui să suport? Pentru că acesta este prețul unei chemări adevărate!

În cele din urmă, ce îmi doresc cu adevărat în viață? Ce vreau de la mine? Vreau să las ceva în urma mea sau doar să mă desfăț iar de restul să se aleagă ce s-o alege?

 Pentru ce merită să trăiți?

Pasul numărul 4: Decideți cine doriți să fiți, cum doriți să trăiți, ce experiențe doriți să aveți și ce preț sunteți dispuși să plătiți pentru a le atinge. Fie decideți să vă schimbați dramatic, și investiți în această schimbare, în cunoașterea și în perfecționarea de sine (cărți, cursuri de instruire și seminarii etc. și acționați în noua direcție). Fie decideți că e prea mare bătaie de cap, recunoașteți că sunteți lași, și atunci vă dați la o parte, luați un loc la coadă și încetați să vă mai plângeți.

Este dreptul vostru de a decide cum vreți să trăiți. Dar fiecare drept vine cu obligațiile sale. Fiecare decizie are consecințele ei.

Dacă decideți că nu doriți să treceți prin dificultatea de a vă perfecționa, voi și numai voi ar trebui să suferiți consecințele acestei decizii. Din păcate, întrucât societatea noastră este un organism viu format din miliarde de celule (oameni), consecințele unei decizii de stagnare a unei celule le afectează pe toate celelalte, de unde și nevoia de a începe să gândim în termeni mai evoluați ai unei datorii civice de lucru cu sine, de efort pentru auto îmbunătățire.

Am scris, vorbit și voi continua să insist asupra importanței cruciale a îmbunătățirii de sine pentru evoluția noastră ca societate. Până când lucrul cu sine, până când educarea individului în propria sa știință psiho-fizio-spirituală devine obligatorie sau cel puțin până când noi, ca societate, decidem să investim în această educație ca mijloc de prevenire și creștere mai mult decât investim în descoperirea tratamentelor, suntem sortiți unei lente și dureroase auto-extincții.

Alegerea voastră!

Pasul numărul 5: Repetați pașii 1-4 continuu.

Și iată secretul!

Procesul lucrului cu sine este simplu, dar nu ușor! Și este perpetuu.

Cere mult curaj, gradul cel mai înalt de sinceritate de sine și determinarea unui călugăr de a vă auto-desăvârși zilnic prin fiecare gând, intenție, emoție, acțiune, cuvinte.

Cere o minte și o inimă nobile și evoluate pentru a ne recunoaște defectele și a avea dorința de a face tot ce trebuie pentru a le depăși. Numai un spirit evoluat, avându-l pe Dumnezeu, pe Sine, cum vreți să-i spuneți, ca destinație finală, își poate dori să se perfecționeze continuu.

Necesită inteligența spirituală pentru a vedea că suntem toți conectați, precum celulele din corpul nostru, și că este datoria noastră să performam la cel mai înalt nivel, pentru noi înșine și pentru întreaga existență.

Ne cere să creștem dincolo de părtinirile și cunoștințele noastre reduse și să vedem Sinele așa cum este cu adevărat – diviziunea în unitate, suma noastră a tuturor, sub multiple forme.

Ps. Dacă doriți manualul complet de lucru independent cu sine, mergeți pe Librăria Atlas și comandați cartea Conversații cu Sinele (care în sine este unul dintre cele mai puternice instrumente de transformare).

Cei care doresc să se înscrie la cursul online de lucru cu sine (pe care-l voi lansa în curând), o pot face aici.

© Graţiela Roșu 2018-2020