Miturile, legendele si poveștile omenirii sunt metafore ale supraconștientului colectiv.
Altfel spus, sunt mesaje codificate ale Sinelui, transmise subconștientului individual ca măsură preventivă împotriva amneziei totale asupra provenienței și destinației sale.
Aproape în toate, avem același laitmotiv: Un tărâm trăindu-și viața într-o pașnică inconștiență până la intervenția unui pericol iminent căruia locuitorii nu-i puteau face față. Intervenția mai marilor învățați, vraci, voinici etc. urmată de eșecul acestora; deznădejdea, panica și intervenția eroului în cel din urmă ceas – acesta fiind de obicei unul dintre ei, cel mai slab și mai amărât de la care nimeni nu se aștepta la miracole; lupta acestuia cu forța adversă; sprijinul primit de la elementele naturii și alte ființe supranaturale acordat tocmai datorită simplității și purității acestuia; urmată de victorie, prin înfrângerea adversarului (Satan, tradus din limba ebraică înseamnă exact asta: „adversar”).
De cele mai multe ori, salvarea nu vine direct din înfrângerea adversarului de către erou, ci prin obținerea comorii de către acesta, în urma înfrângerii forței adverse („apa vie”, „merele de aur” s.a.m.d.p.).
Intervenția pericolului, necesitatea eroului și obținerea victoriei sunt întotdeauna mărcile schimbării, transformării și tranziției acelui neam de la o eră la alta.
Traducând în limbaj curent, de la macro la micro, intervenția adversității in viața noastră marchează sfârșitul unei ere și începutul alteia.
O nouă eră; o nouă provocare; un nou adversar; un nou erou!
La nivel personal, arhetipul eroului, deghizat până atunci sub o formă de handicap sau slăbiciune, este exact partea împotriva căreia am luptat toata viața; partea de care am dorit să ne dezicem, rușinați de existența ei. Ea este acolo gata să fie activată de intervenția adversității extreme. Dacă trecem în epoca următoare cu merele de aur/comoara în mână sau ne întoarcem învinși ori cădem răpuși de balaur, depinde de cât de pregătiți suntem să îmbrățișam și reintegrăm acea parte din noi la care am lucrat necontenit s-o dezavuăm.
Nicio tranziție nu a fost vreodată posibilă fără a trece prin focurile încercărilor.
Adversarul a fost și este necesar pentru ființa letargică prinsă în capcana confortului dat de propriile obiceiuri. Fără adversar și adversități, nu am avansa.
Adversarul, privit dintr-o perspectivă de ansamblu, este polaritatea complementară a eroului.
Practic, atât eroul cât și adversarul sunt fețe opuse ale aceleiași monede având același scop: a facilita tranziția de la un nivel la altul, de la o sferă la alta, de la o epocă/viață la alta.
Așa că, pentru a ajunge la comoară, trebuie să învingeți balaurul (de obicei, proprii demoni).
Grațiela Roșu © 2019
