Există o axiomă incontestabilă la baza realității noastre. Viața pe această planetă este guvernată de forțe duale. Viața, la baza ei, este rezultatul polarizării acestor forțe. Atracția polarităților, legătura pe care o fac și nașterea unei terțe entități rezultate din fuziunea lor.
Viața, sub toate formele sale, a început și continuă să se extindă la nivel subatomic, într-un câmp de potențialități guvernate de legi care scapă modelului nostru fizic de gândire.
În termeni simpli, toată viața are origini și este guvernată de reguli și procese de natură non-fizică. Interacțiunea acestor procese dă naștere la rezultate din ce în ce mai dense, de la nivel subatomic, atomic, până la materializare în plan fizic.
Nimic nu „este” pur și simplu. După cum ne demonstrează domeniul epigeneticii, o celulă stem hepatică, dacă este lăsată în mediul său, va crește și va muri o celulă hepatică. Dacă este plasată într-un mediu de cultură diferit, devine o celulă diferită (os, grăsime etc.).
Problemele cu care ne confruntăm ca civilizație, de la nivel socio-economic, științific și spiritual, sunt rezultatul unui nivel de gândire rudimentar, copilăresc și nedezvoltat, începând cu știința însăși. În loc să vadă materia și toată viața pe care o cunoaștem ca pe un rezultat al acestui proces nevăzut, editează procesul de observare, rezumându-l doar la ceea ce poate fi observat. De unde prezumția eronată a științei că materia s-a creat singură și, prin urmare, că toate problemele pot fi rezolvate prin intervenția pe plan fizic, excluzând și ridiculizând existența și rolul planului non-fizic.
Simplificat și mai mult, materia și toată viața pe care o cunoaștem nu sunt un „lucru”, ci parte a unui proces continuu complex. O parte a acestui proces este expresia materială; materializarea „lucrurilor”, în termenii noștri, detectabilă de cele 5 simțuri.
Dar procesul rămâne neîntrerupt, chiar dacă simțurile noastre nu-l mai pot observa. Interacțiunea dintre „lucruri” dă naștere în continuare unor procese nevăzute. Interacțiunea dintre anvelopele mașinii și șosea creează energie de tot felul, cinetică, termică etc. Interacțiunea dintre două obiecte solide dă naștere unei a treia stări.
Spre exemplu, loviți două obiecte metalice. Acestea au o proprietate fizică, dar interacțiunea lor va provoca un proces non-fizic: sunetul, pentru început, care la rândul său va interacționa atât cu cel fizic, cât și cu cel non-fizic. Acesta va interacționa și va afecta fizicul la diferite niveluri, în funcție de natură și intensitate. Dacă ești înconjurat de o mulțime bătând în tigăi, mai devreme sau mai târziu, ori vei surzi ori vei înnebuni. Cel puțin vei experimenta un nivel de disconfort. Non-fizicul – sunetul – v-a afectat corpul fizic.
Dar procesul nu este terminat, chiar dacă nu poate fi observat (deși, dacă oamenii de știință vor ști unde și ce să caute cu dispozitivele lor, ar putea vedea cel puțin o parte din acest proces). Rezultatul acestei interacțiuni non-fizice – fizice dă naștere unui alt proces non-fizic care va continua să interacționeze și să creeze expresii suplimentare.
Corpul va reflecta ca răspuns sursa forței care îl perturbă. Fizică și non-fizică. La nivel fizic, simțiți disconfort sau dereglarea funcțiilor- aceasta fiind partea de recepție a stimulilor. Și la nivel non-fizic, corpul emite energia generată de acea interacțiune, sub toate formele sale – aceasta fiind partea de emisie a stimulilor. De la termic, până la unde sonore liminale emise de toate entitățile care formează corpul fizic: celulele și coloniile de bacterii non-umane care populează același mediu fizic ca noi, microbiomul. Fiecare va fi afectat și va răspunde diferit. Acest răspuns va provoca alte reacții, prin urmare, alte procese, atât la nivel fizic, cât și non-fizic.
De ce am legat starea omenirii de această formulă complicată? Pentru că aceasta este adevărata știință! Până când nu vom ieși din modelul antichizat de a vedea viața ca fiind rezultatul unui accident cosmic condensat într-o formă materială finită, vom suferi. Și mai rău, vom provoca și vom perpetua suferința până când ne vom auto-distruge.
Teorema, dacă vreți, este următoarea: când două medii fizice interacționează, cauzează, printre alte reacții fizice, o cascadă de procese non-fizice, care la rândul lor vor provoca atât un lanț de procese fizice, cât și non-fizice, și așa mai departe.
Înlocuiți acum „două medii fizice” cu „două persoane”.
Interacțiunea, așa cum am demonstrat mai sus, începe la un nivel non-fizic.
Oamenii, așa cum știința ne-o spune, sunt animale sociale. Avem nevoie de alții pentru a supraviețui și a prospera. Avem nevoie de hrană, apă și adăpost – nevoi fizice. De asemenea, avem nevoie de dragoste, apreciere și îngrijire, dar mai ales, de a ne simți utili și apreciați – toate nevoi non-fizice, motivând eforturile noastre fizice în urmărirea satisfacerii foamei non-fizice prin acte fizice.
Să privim și mai adânc. O femeie vrea să-și satisfacă foamea non-fizică de iubire, de apartenență, de a împărtăși expresia ei cu un bărbat, sau un bărbat cu o femeie.
Acesta este „apelul” non-fizic care pune în mișcare un proces complex de acte fizice.
Înainte ca ea să fie conștientă de această nevoie, va transmite la nivel non-fizic „semnalul” intenției sale. De la undele sonore paraliminale până la excreția feromonilor, care la rândul lor vor declanșa receptorii omologului masculin care este „în fază” cu acel semnal.
Prin urmare, trebuie să existe rezonanță la nivel non-fizic pentru ca întâlnirea să aibă loc.
Din nou, avem un exemplu clar despre modul în care non-fizicul a predat fizicul.
Dar dacă semnalul este blocat? Dacă există interferențe, se va întâmpla unul din două lucruri:
-
Nicio întâlnire nu va avea loc.
-
Ori primul bărbat care apare la orizont va fi confundat cu „receptorul apelului”.
Dacă intervine cazul B., bărbatul vede disponibilitatea femeii și fie va profita de oportunitate, fie va refuza pur și simplu și-și va vedea de drum.
Deoarece întâlnirea nu este rezultatul rezonanței, ci al interferenței care a provocat o interpretare eronată și, ca urmare, o acțiune bazată pe prezumții false, se va încheia așa cum a început – pe neașteptate, lăsând expeditorul semnalului, (femeia, in exemplul de față), într-o stare disperată de confuzie și suferință cu repercusiuni atât la nivel fizic, cât și la nivel non-fizic. La nivel non-fizic, își va pierde încrederea în existența omologului pentru care a emis semnalul și, eventual, va întrerupe „apelul”. La nivel fizic, suferința ei se va traduce prin diferite simptome și acțiuni menite să remedieze dezechilibrul cauzat. O cascadă de reacții care dăunează tuturor, născute dintr-o simplă interferență la nivel non-fizic.
O femeie delăsată, abandonată, trădată va deveni o versiune subapreciată a ceea ce ar fi fost menită să fie. Va deveni sumbră, închisă, geloasă. Ar putea deveni de-a dreptul diabolică asumând comportamentul „călăului”. Adică, va deveni la rândul ei o oportunistă care va ademeni în plasa sa o victimă sau mai multe. Același lucru este valabil și pentru bărbați.
Aceste tipuri de alianțe nu sunt neobișnuite în societatea noastră. Copiii născuți din astfel de relații vor purta și vor perpetua tiparul, din care numai boală și suferință vor urma. Iar tot ce poate face știința noastră medicală e să diagnosticheze rezultatele cauzate fizicului și să prescrie medicamente, care nu vor rezolva problema, deoarece originile lor sunt non-fizice.
Tot ce pot face științele noastre sociale și politice e să adopte și să aplice reguli și legi pentru a face față efectelor, ci nu cauzei non-fizice a problemei.
Acesta a fost un singur exemplu, printre milioane de exemple. Însă, în opinia mea, relația dintre o femeie și un bărbat rămâne factorul principal al tuturor dezechilibrelor noastre, deoarece ambii sunt manifestarea dualității dând naștere vieţii înseși.
Până când cele două polarități nu se vor întâlni și nu vor forma o legătură armonioasă pentru ca apoi să poată transcende dualitatea, nu va putea avea loc nici pacea, nici vindecarea și nici evoluția spirituală.
Fiecare plus are minusul său și invers. Problema noastră este că legile care guvernează viața nu mai sunt respectate și ascultate. În căutarea noastră zadarnică a unei „vieți moderne”, ne-am dat atât de rău semnalele peste cap, încât abia ne mai putem vedea și auzi, ce să mai vorbim de a ne recunoaște!
Tratând relațiile ca pe consumabilele de unică folosință, ne-am condamnat la o perpetuitate de singurătate și nefericire. Ca atare, nu este de mirare că internetul și inteligența artificială au câștigat în popularitate alături de droguri și de produsele farmaceutice. Toate folosite să hrănească acea nevoie, acea foame fără consecințele dureroase ale încărcăturilor emoționale nedorite. Realitatea virtuală va veni să umple golul deconectării umane. Medicamentele viitorului vor oferi, augmenta sau vor înlătura senzațiile, în funcție de dorință. Simțurile și comunicarea non-fizică se vor atrofia până când nu va mai rămâne nimic din viața organică menită să crească și să se extindă în ceva frumos. Omul va deveni o versiune depreciată a potențialului său. De fapt, va lua forma exclusivă a ceea ce venerează: materia. Va deveni propriul său ideal în formă artificială. Și atunci va înceta să mai existe.
Ori … se trezește, își curăță actul și onorează sursa vieții în sine și în ceilalți ca și cum viața i-ar fi în joc, pentru că-i este. Din păcate, mi-e teama că omul și-a făcut deja alegerea.
© Graţiela Roșu 2019
Follow and like us:
